Cateodata o fac pe interpreta. Nu ca m-as fatai fredonand ceva in fata oglinzii, ci efectiv ajut romanii aflati la ananghie, a caror engleza nu straluceste sau aproape lipseste cu desavarsire. Mai sunt si a part - time interpreter si recent am fost trimisa intr-un spital celebru de copii, pentru pacienta Georgiana M.There are no comments up to now.
| NHS, NHS / Si romanii l-au ales! |
|
|
|
|
Cladire impunatoare, fost castel sau conac largit al Tudorilor sau Stewartilor, spitalul imi da fiori ca orice stabiliment in care bolile si cateodata moartea fac parte din cotidian. E sambata si la receptie nu e nici tipenie, dar semne clare ma indruma spre Unit-ul unde se afla compatrioata mea. Am impresia ca sunt intr-un roman de Kafka , merg sau urc in nestire pe coridoare lungi unde slava domnului, nu miroase a clor sau dezinfectant ca-n tara, dar pe care nu se iveste niciun om, imensul labirint pare ca dupa un bombardament cu o arma chimica. Mai ca era sa-l imbratisez pe un asistent care se iveste de undeva si se ofera sa mearga cu mine, probabil e la fel de incantat sa vada o fata noua pe-acolo si cu care sa schimbe doua vorbe. Ajungem in fata Unit-ului. Interfon, spun cine sunt si o voce amabila imi zice sa-mi dezinfectez mainile cu o solutie pe care o gasesc intr-un soi de nisa a usii metalice. Click si intru. E un soi de lounge imens, desk-ul celor doua receptionists iar in jurul lor, ca intr-o rotonda se afla paturi ascunse mai mult sau mai putin de paravane sau perdele unde zaresc copilasi cam de 2-3 ani cu mamicile lor. Absolut toti care incep sa misune curand sunt in pielea goala, cel mult cu un pampers! Exista o canapea unde mi se spune sa iau loc pana doctorul cu nume indian va sosi, si mi se ofera amabil ceaiul de rigoare. Nu pot sa nu ma holbez la acesti micuti care bolnavi fiind, evident, umbla exact asa cum i-au facut mamicile lor, cele care acum sunt imbracate in trening si incep sa-si sune rudele de la singurul telefon public aflat langa usa... inchisorii. Ele tipa in receptor, copiii tipa si se agata goi de ele... Indraznesc sa intreb daca n-as putea sa merg s-o vad pe Georgiana dar sunt refuzata categoric. Trebuie sa vina medicul specialist, care-si face aparitia insotit de o stagiara englezoaica. Ne strangem mainile- dezinfectate si el trage cu putere draperia unei "loje" unde 4 ochi speriati ne privesc pierduti. Mama e o tanara ardeleanca iar Georgiana este o fetita de 18 luni care ma priveste uimita si curioasa in acelasi timp. Medicul indian imi spune ca fetita a fost suspecta de meningita si subliniaza ca mama trebuie sa inteleaga asta si tratamentul care i-a fost aplicat. "Stiti, mai inteleg eu cate ceva dar nu stiu cum sa le spun" se scuza mamica ce ma priveste ca pe Zana Buna acum. Nu am studiat medicina dar mi-amintesc exact care sunt simptomele meningitei asa ca incep sa-l intreb pe doctor de acestea, mai ales ca motivele pentru care micuta fusese adusa la spital nu coincideau deloc cu ideile mele. Blonda stagiara englezoaica ia notite din ce spun eu si ranjeste sarcastic! Medicul indian capata o culoare rosiatic-pamantie. Ia stai, imi zic, ai venit aici sa ajuti un copil si un compatriot, nu sa faci de ras NHS-ul... Ma rezerv traducerii efective a ce va trebui sa faca acasa si cand va trebui sa vina la control. Alint copila atat cat imi permite eticheta si las mamei numarul de telefon fiind absolut convinsa ca nu va suna niciodata... Sentimente stranii ma incearca si ma gandesc la medicul care insistase atata la venirea in UK "sa ma fac nurse"... Inteleg mult mai multe acum. B.D.
» No Comments
» Post Comment
|
| < Prev | Next > |
|---|
