Romani in UK

De indata ce mi-am luat biletul ma abordeaza in maniera aristocratic-britanica, spunandu-mi ca si el merge acolo si se ofera sa-mi dea cateva directions. Engleza Oxford, privire -otel, cuvinte putine care spun mult, grimasa de rigoare si atat. Coboram intr-adevar amandoi, imi ureaza o zi buna grabindu-se s-o ia la picior spre jobul lui important.

Cateva zile ,cat va trebui sa ingros randurile acelor stiff commuters il vad, intepat in scaunul lui de unde incepe dintr-o data sa-mi arunce priviri mai binevoitoare.
Intr-o zi in care soarele isi revarsa generos razele asuprea noastra, celor care avuseram cam 10 zile de vara , la intoarcerea acasa , asteapta rabdator sa urc in autobuz si brusc ocupa doua scaune in fata mea. Nu trec cateva minute, cand il vad ca se intoarce cu totul spre mine, aratandu-si dantura perfecta si afisand o nonsalanta prefacut studiata, spre oripilarea catorva senior citizens ce de-abia incearca sa-si susoteasca ceva sau privesc cu demnitate peisajul ce zboara verde-minunat-tomnatec  prin fata ochilor nostri.

Curand  englezoiul ‘ meu ‘ vorbeste tare, gesticuleaza sau incepe sa puna intrebari personale, fapt ce starneste groaza micii noastre comunitati ruralo-turistice care ne arunca priviri ucigatoare. Dupa alte cateva minute radem de-a binelea in hohote si ma vad nevoita sa-l fac sa coboare vocea.

Unde esti tu Fowles care m-ai incantat  scriind despre teama britanicilor de a se expune in orice fel, unde este rezerva insularilor, unde este the English common sense ?
O grimasa de satisfactie si-apoi un zambet misterios imi rasare in coltul gurii atunci cand cobor o jumatate de ora mai tarziu: tocmai am de-britishizat pe careva ...

B. D.

Email (will not be published)

Name

Title

Comment
 remaining characters

Post